TRAIAN MACOVEI, nominalizat la categoria Sport în cadrul Galei Ambasadorilor Nemțeni 2020

0

Cetățenii județului Neamț trebuie să își cunoască elitele, să știe cine sunt cei care „răsar“ an de an din mijlocul lor și reușesc să facă din ținutul nostru unul despre care se aude în țară și în străinătate. Ca o datorie față de cei care se implică, față de cei care „strălucesc“ grație muncii asidue și din dorința de a-i cunoaște, membrii Consiliului Consultativ în domeniul Tineretului au inițiat un nou proiect prin care se urmărește identificarea celor mai buni dintre nemțeni, în diverse domenii de activitate: Gala Ambasadorilor Nemțeni.

Născut în ziua de 23.08.1952 la Baia, județul Suceava

Traian Macovei a lucrat în cariera de sportiv cu antrenorul Constantinescu Nehoi, la Roman, fiind un alergător pe distanțe scurte, dar o accidentare i-a pus capăt carierei de atlet. A trecut la antrenorat, iar în palmaresul său apare numele lui Ștefan Vasilache, săritor în înălțime. Acesta este primul atlet care a adus României medalie (bronz) de la mondialele de sală pentru seniori, în probele băieților. Ștefan Vasilache a stabilit și două recorduri naționale la săritura în lungime, la categoriile de juniori 1 și juniori 2, în 1996, cu aceeași săritură de 2,19m. La juniori 2, recordul nu a fost bătut până astăzi. Traian Macovei a propulsat-o pe Georgiana Alungoaie în ștafeta de 4x100m a României, care la mondialele de juniori 2 din Italia a reușit să câștige medalia de bronz. Pe lângă aceste rezultate notabile la nivel internațional a unor sportivi descoperiți și crescuți la Clubul Atletic Roman de către Traian Macovei, antrenorul a avut și alți medaliați la nivel național: Daniela Grigoraș (campioană națională, junioare 2), Irina Coman (campioană națională, junioare 2) sau Manuela Deloiu (multiplă campioană națională de junioare).

Traian Macovei a primit și titlul de antrenor emerit în 2006, iar în perioada 2005-2017 a fost directorul Clubului Atletic Roman. Au fost ani în care CA Roman a ”îmbrăcat haine noi”, iar în 2016 s-a dat în folosință sala de lupte. În 2017 a renunțat la funcția de director, iar în acel an Clubul Atletic Roman a adunat 98 de medalii aduse de atleți, luptători și orientariști.


Puteți să îl votați aici (click).

Publicul poate vota candidații preferați prin intermediul sistemului electronic pus la dispoziție, menționând faptul că se permite acordarea unui singur vot oricărui candidat de pe aceeași adresă de IP, într-un interval de 24 de ore. Ponderea votului electronic reprezintă 50% din decizia finală, iar 50% reprezintă decizia juriului.

Puteți vota favoriții o dată la 24 de ore până pe 31 martie 2020.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate