„Alături de Camelia Smicală”- Protestul pașnic programat pe 14 martie, în Piatra-Neamț, ANULAT!

1

Asociația „Născută Înger” Piatra-Neamț și Voluntarii Îngerilor au lansat în data de 21 februarie o invitație la protestul pașnic care urma să se desfășoare în data de 14 martie, între orele 15-17, pe platoul Curtea Domnească (click aici pentru articol).

„Alături de Camelia Smicală” – aceasta s-a vrut a fi tema protestului, sau, mai bine spus, o invitație la solidaritate.

Din păcate, în contextul situației actuale, reprezentanta asociației, Carmen Suciu, a decis anularea protestului la data mai-sus menționată:

Consider că siguranța cetățenilor este în acest moment o prioritate. Deși mi-am dorit foarte mult să ne adunăm într-un număr cât mai mare, să fim solidari cu suferința acestei mame, să arătăm că atât ea cât și copiii au toată dragostea și susținerea noastră, nu pot să periclitez cu bună-știință viața oamenilor, mai ales acum când se impun măsuri de siguranță deosebite din cauza numeroaselor cazuri confirmate cu virusul COVID-19.

Suntem în continuare cu tot sufletul alături de ei, ne rugăm și sperăm să depășim cu toții acest moment delicat pe care îl traversăm acum. În funcție de evoluția lucrurilor, atunci când nu vor mai exista riscuri, vom stabili și vă vom comunica o nouă dată pentru protest.

Vă mulțumesc pentru înțelegere! Să fim bine, cu toții!

Semnat: Carmen Suciu

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. Stefan spune

    Copiii acestia traiesc o mare drama, insa responsabili sunt ambii parinti!Dincolo de aspectul emotional si de patriotismul local, d-na Smicala are, din pacate, numeroase probleme nerezolvate.Domnia-sa are nevoie de ajutor medical, nu numai de incurajarea neconditionata a manifestarilor sale!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate