Un nou spectacol de teatru-lectură, la Biblioteca Judeţeană „G. T. Kirileanu”

0

Biblioteca Judeţeană „G. T. Kirileanu” Neamţ vă invită marţi, 17 ianuarie, ora 17.00, în Sala „Teatrul de Joacă”, la un nou spectacol de teatru-lectură: „O batistă în Dunăre”, după piesa cu acelaşi titlu a lui D. R. Popescu. Această montare, intrată deja în repertoriul atelierului coordonat de Dan Iacob, cuprinde în distribuţie pe doamnele Elena Ivan, Dorina Macovei şi Valeria Pavel, care dau viaţă unor personaje pitoreşti, cu destine tumultoase, influenţate de realităţile specifice anilor de dinainte de 1989.

Dramatismul acţiunii este oarecum familiar interpretelor, care – aparţinând vârstei a treia – cunosc îndeajuns evenimentele perioadei comuniste din România. Nu lipsesc însă nici momentele de umor, astfel că spectacolul este unul complex, oferind atât prilej de bună dispoziţie, cât şi de profundă reflecţie.

Prima montare a acestui text a avut loc la Teatrul Naţional din Bucureşti în anul 1998, le-a avut în distribuţie pe actriţele Leopoldina Bălănuţă, Ileana Stana Ionescu şi Mariana Mihuţ, iar succesul deosebit de care s-a bucurat a făcut să existe şi o variantă pentru televiziune.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate