NEAMȚ: Atât de sărmană, încât nu are cu ce să își îngroape creștinește tatăl aflat la morgă

9

Sărăcia și excluziunea socială sunt o realitate, iar efectele, din ce în ce mai accentuate, ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru viitorul țării. Suntem în fruntea unui nou raport negativ din Uniunea Europeană. Potrivit clasamentului publicat de Monitorul Social, românii sunt cei mai saraci dintre sărmanii Europei.

Peste 1,5 milioane dintre noi trăiesc cu mai puțin de trei euro pe zi, adică sub 15 lei, bani cu care poți cumpăra două pâini, doi litri de apă și jumătate de kilogram de carne de porc.

Potrivit statisticilor, suntem mai săraci chiar decât cei mai sărmani europeni. Lunar, aceste persoane au venituri mai mici de 400 de lei.

Zilnic primesc mesaje pentru alimente, tratamente, oameni ajunși la capătul puterilor, gârboviți de poveri.

Azi vă prezint strigătul disperat al unei mame cu cinci copii. Trăiesc la limita subzistenței și nu are cu ce să-și îngroape tatăl.

Cu toate că nu prea a avut ce sa le ofere când erau copii, ea nu-și poate lăsa părintele la morgă. Își dorește să aibă barem acum, pe ultimul drum, parte de o înmormântare creștinească.

Marți ar trebui să-l scoatem din morga spitalului municipal Roman, nu are nimic, haine, scriu, groapă, absolut nimic din ceea ce este necesar unei înmormântări.

Zic că dacă ne unim, mai facem o faptă bună și îi putem aduce pomană acestui suflet de om.

Să auzim strigătul unei fiice ce își dorește un ultim drum creștinesc pentru părintele său.

Carmen Suciu, Asociația Născută Înger Piatra-Neamț

Cei care au nevoie de mai multe informații o pot contacta pe Carmen Suciu la telefon 0770 405 849 sau pe Facebook aici.

Pentru donații în lei:

Asociația Născută Înger

CUI: 36063530

RO58BTRLRONCRT0345309301

BANCA Transilvania Piatra Neamț

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
9 Comentarii
  1. Ans Andreea spune

    Am trimis. Puțin, dar sper sa mai trimita și alții.

  2. MI Calin spune

    Cum fac pot trimite numai euro
    ADMIN: Se pot vira euro in contul in lei. Banca converteste automat moneda.

  3. Nic spune

    De pt primi și haine sau alimente că drept ajutor. ?
    ADMIN: Da. Luati legatura cu doamna Carmen.

  4. Ghimpu Sorin spune

    De ce Marti? Si luni se lucreaza la morga .Iar pentru cazurile sociale , se ocupa primaria.

  5. Eli Eli spune

    xxxxxxxxxxxxxxxxx, repede ati gasit voi solutia…Ajutorul de inmormantare! Daca beneficia de asa ceva nu va cerea ajutorul xxxxxxxxxxxxxxx.

  6. Ion spune

    Depinde daca a fost pensionar..daca nu a fost nu se acorda ajutorul

    1. Gigi spune

      Hai nu zau?

  7. Gigi spune

    Cred ca cei 5400 lei „oferiti” de stat sunt îndeajuns pt. o inmormantare?!? Trebuie depuse la cjp doar un minim de documente pt ajutorul respectiv.

    1. Mitrucă spune

      Dacă a fost angajat sau pensionar, altfel nu beneficiază.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate