Scandal la comemorarea a 30 de ani de la declanșarea Revoluției

1

O lege stabilește niște norme privind modul în care se depun coroanele. În baza acestei legi, la Neamț s-a decis inițial să nu permită revoluționarilor să depună coroane în timpul festivității, ceea ce i-a deranjat foarte mult pe aceștia.

Din cauza scandalului iscat, în timpul și înaintea ceremoniei, Prefectura Neamț și cei de la Armată s-au răzgândit și au permis revoluționarilor să depună coroana în timpul ceremoniei.

Nu am înțeles deloc de ce a fost nevoie de așa ceva. Decât să se spună că e lege și apoi să o încalce la presiunea revoluționarilor, mai bine îi lăsau pe oameni să depună coroana la monumentul lor și asta era.

Cum ar fi reacționat unii din presa locală sau unii formatori de opinie dacă în centrul acestui scandal ar fi fost fostul prefect PSD și nu actualul prefect PNL ?

A nu se înțelege că iau apărarea PSD prin întrebarea de mai sus. PSD își merită soarta pe care și-a ales-o singur prin oamenii incompetenți cărora le-a delegat responsabilități. Doar vă sugeram să vă răspundeți singuri la întrebarea de mai sus.

Iosub Robert

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. Nanu spune

    Ma uit cu uimire la impostorii care vocifereaza ,acolo sant numai cativa asa zisi ,,revolutionar” pe care i-am vazut la vanzoleala din decembrie 1989 ,ma refer la cei din partea dreapta care stau pe langa Vicentiu Martin,
    restul umplutura ! In partea stanga numai profitori si impostori ,care s-au asezat la masa bucatelor iar armata nu are nici o treaba la acest eveniment ,la PN au aparut dupa ce se linistisera lucrurile ,a aparut renumitul sef de cadre a regimentului Apopi ,cel care a sta cateva zila cu un TAB la CJ , popimea nu are ce cauta, in afara de preotul Tutuianu , restul erau numai cu gandul craciunului si stransu banilor. Am fost acolo impreuna cu fiul meu , nu m-am dus cu sufletul curat ,nu ne-am dus ptr certificate ,nici ptr pensii speciale ci ptr plecarea comunismului ,mie greata cand vad atata mizerie si atata oportunism din partea profitorilor !

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate