Cea mai tare scrisoare trimisă de un primar

5

Primarul Marinel Barna din comuna Bodești, județul Neamț, a trimis o scrisoare cetățenilor în care a prezentat realizările din 2019 și în care solicită acestora să vină cu sugestii și opinii despre cum și pe ce să cheltuie banii comunei anul viitor.

Este de apreciat că un primar cere părerea oamenilor despre cum să cheltuie banii, dar, de departe, modul în care comunică acest primar cu oamenii din banii cărora e plătit ar trebui luat ca exemplu și de restul politicienilor.

Iată cum încheie acest primar scrisoarea către cetățeni.

”În prezenta scrisoare nu ne lăudăm cu realizările noastre ca aleși locali, ci raportam cetățenilor ce am realizat din ce ne-au pus ei să facem și ne-au plătit din banii lor pentru asta.

Pentru că suntem în slujba dumneavoastră, a celor care ne-ați pus pe aceste funcții și din banii cărora suntem plătiți, vă rugăm să completați formularul din plicul timbrat care însoțește această scrisoare ca noi să putem facem în continuare cu banii comunei ce vreți dumneavoastră, nu ce credem noi că ați vrea.”

Citind această scrisoare și văzând cum comunică acest primar cu oamenii am înțeles cum a reușit el să iasă primar candidând din partea PNȚCD, adică ca și cum ar fi candidat independent.

Iosub Robert

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
5 Comentarii
  1. Sendrea Constantin spune

    Cred că aveti cu cine să faceți si proiecte si treaba de bună calitate la Bodesti, puneți capul la treabă voi pentru voi!

  2. Nica Vasile spune

    Părerile sunt împărțite : situația reală o cunosc cei ce locuiesc efectiv acolo ; în rest sunt doar comentarii.

  3. Dorin spune

    Buna inițiativa luată ,
    aici sta de educația fiecăruia , de respectul avut față de membrii comunității care te-au ales să-i reprezinți , conduci și protejezi .
    Succes incontinuare și sănătate pentru o Comună sănătoasă !
    La Mulți Ani !

  4. Budis spune

    Ma întreb in calitate de cetățean al com.Bodesti, e normal ca numai in preajma alegerilor sa se procedeze asa sau trebuie sa fie permanent ,
    ( a se vedea siteul Primăriei Bodesti cu rapoartele ce trebuiesc prezentate anual de primar etc.) privind transparența actului administrativ ,cheltuirea banului public, contractele incheiate si comunicarea.
    A se avea in vedere faptul ca electoratul s-a mai deșteptat fata de acum 20 de ani si vede cum administrația lucreaza in folosul oamenilor.
    S-a dat cumva startul la campania electorală ?
    Cu cati bani din bugetul UAT Bodesti ati fost plătit domnule Iosub pentru ceea ce publicati ?

    ADMIN: Articolul nu este platit iar daca dumneavoastră aveti ambitii politice si va certati cu primarul mergeti la primarie nu comentati aici pe langa subiectul articolului.

  5. cristi spune

    Fantastic!! Dom’ Primar a primit acum 4 luni o solicitare de la cetatenii din Bodesti ( cu nume si prenume si semnata) în care acestia solicitau înfiintarea unei statii pentru mijloacele de transport în comun. CJ a fost foarte receptiv, dar dl. Barna a ingropat totul. Mai mult decat atat , un trotuar nu a fos în stare sa faca, copiii coboara din microbuz si se deplaseaza pe acostamentul drumului national pana acasa. Asa ca…. mai usor cu “ realizarile” domnului.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate