PER cere demisia președintelui ANANP

0

Adi Croitoru, președintele Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate a afirmat într-o apariție televizată că “Ursul e o mașină de ucis”. Noi, ecologiștii (PER), îi transmitem că această afirmație este valabilă DOAR atunci când politicienii din ministerele de resort sunt analfabeți- funcțional! Faptul că România a ajuns în punctul de a alege între viața oamenilor și cea a urșilor, ne arată ce fel de miniștri incompetenți și parlamentari ignoranți a avut România și regretabil, continuă să aibă.

” Să avem grijă de oameni şi de urşi” este dorința ecologiștilor din România! Urşii au devenit imprevizibili şi de multe ori coboară din pădure, în căutare de hrană. Promovarea conflictului urși- cetățeni, de la cele mai înalte funcții din domeniu, este puternic criticată de toți ecologiștii din România. În acest sens, ca partid ecologist credem că există și alte variante pentru rezolvarea acestor situații.

PER a cerut în nenumărate rânduri relocarea urșilor în rezervații pentru a evita uciderea acestora si în egală măsură protejarea oamenilor din comunitățile cu astfel de probleme. În cazul în care rezervația de la Zărnești nu permite această acțiune, din diferite considerente, PER solicită crearea unei alte rezervații, acolo unde specialiștii vor considera oportun. PER mai propune ca soluții în rezolvarea conflictului oameni- carnivore mari, investiții în garduri electrice, investiții în crearea unor puncte de hrănire, departe de comunități și chiar utilizarea unor megafoane instalate pe linia dinspre pădure spre localități, cu scopul de a ține la distanță urșii care se vor speria de voci si zgomote. Nu doar că va rezolva situația periculoasă în care se află oamenii din localitățile cu pricina, dar vom mai avea un punct de atracție turistică. Este cunoscută informația că dacă distrugi habitatul și hrana animalelor, acestea vor năpădi asupra comunităților umane, nu pentru a face rău, ci pentru mâncare.

Partidul Ecologist Român consideră pădurea NU ca un factor strict economic, ci ca un component esențial al mediului înconjurător, cu valențe mult mai mari decât cele economice. România este o victimă a defrișărilor legale și ilegale, a exportului exacerbat de masă lemnoasă, fenomen care, iată, are ca efect și izgonirea urșilor din habitatul lor. Adi Croitoru trebuie să plece acasă, iar foștii miniștri la Mediu , Ape și Păduri, să nu mai revină vreodată la conducerea acestor ministere!

Dănuț POP
Președinte PER

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate