Cum ne batem joc de un bun al orașului Piatra-Neamț
Aflat în administrarea Liceului Auto, fostul poligon, un loc cu mult potențial, este în paragină totală. Acum s-a rupt și podul de la intrare așa că paragina e completă.
Cei care conduc liceul ce administrează poligonul nu sunt interesați deloc de reabilitarea lui, primăria nu pare să fie interesată să facă demersuri pentru schimbarea administratorului și totul se distruge.
În decursul timpului au fost mai multe solicitări din partea unor cluburi auto sau afaceriști de a primi în concesiune acest poligon, dar de ce să se dea cuiva care să facă ceva când e mai simplu să fie distrus și apoi terenul să fie vândut cui trebuie….
Dacă nu este un plan pentru a se da acest teren cuiva, de ce nu este dat în concesiune cuiva care vrea să facă ceva cu el? Sau mai corect, de ce nu a fost dat în concesiune prin ofertare publică înainte de a ajunge în halul în care a ajuns.
Într-o țară normală la cap unde nu domnește corupția, conducerea liceului care lasă să se degradeze un asemenea poligon auto ar trebui demisă imediat dacă nu poate dovedi că a încercat să depună măcar un proiect de finanțare pe undeva, să lanseze o invitație de parteneriat pentru acest poligon sau să facă orice efort să nu se ajungă aici.
Nesimtire,delasare,indolenta sau numirea in conducerea liceului a unor cizmari politici care sant departe de ideea de educatori,profesori !CE face Consliul MUNICIPAL,INSPECTORATUL SCOLAR?
Urgent demisiile de jos in sus,incompetentilor!!!!