Salvată de pompieri, o bătrână a ajuns la spital
Duminică, 16.06.2019, în jurul orei 12:14, Dispeceratul Integrat ISU – Ambulanță al județului Neamț a fost anunțat prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență „112”, despre faptul că o femeie este căzută în apartamentul situat în municipiul Piatra-Neamț, str. Mihai Eminescu, etajul II.
La locul evenimentului s-au deplasat două echipaje de pompieri militari, cu o autospecială de intervenție și o ambulanță SMURD de prim ajutor, din cadrul Detașamentului de pompieri Piatra-Neamț. S-a intervenit cu ajutorul scării culisabile prin balconul locuinței, în interior fiind găsită o femeie, în vârstă de 70 de ani, căzută, în stare de conștiență.
Aceasta a fost preluată de echipajul de paramedici SMURD și transportată la spital.
Sursa: ISU Neamț