Judecătoria Piatra-Neamț anunță proteste până pe 8 Martie
COMUNICAT DE PRESĂ
ADUNAREA GENERALA A JUDECĂTORILOR din cadrul Judecătoriei Piatra-Neamț, convocată pentru a analiza impactul adoptării OUG nr.7/2019 asupra independenței justiției, statutului și intereselor profesionale ale judecătorilor, a hotărât la data de 04.03.2019, în unanimitate, următoarele: achiesarea la solicitările formulate de Consiliul Superior al Magistraturii privind abrogarea tuturor prevederilor cuprinse în OUG nr.7/2019 cu excepția celor care vizează procedura de admitere și desfășurarea cursurilor pentru Institutul Național al Magistraturii pentru sesiunea 2019, procedura de promovare în funcții de execuție și conducere a judecătorilor și procurorilor, precum și procedura de promovare în funcția de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Cu majoritate de voturi, a decis continuarea formei de protest adoptată la data de 26.02.2019, respectiv suspendarea ședințelor de judecată pentru o durată de 2 ore, în intervalul orar 12.00 – 14.00 , pentru perioada 04.03.2019-08.03.2019 inclusiv, urmând să reanalizeze încetarea/modificarea formei de protest într-o ședintă a Adunării Generale care se va desfășura în data de 11.03.2019 la ora 09.00.
Nu i-am vazut protestând în apărarea soţilor Bârsan, care au fost achitaţi definitiv după 7 ani de calvar, doamna fiind judecător la ÎCCJ, iar soţul judecător la CEDO
Nu v-am văzut, în general, să protestaţi împotriva abuzurilor DNA, a Protocoalelor secrete dintre SRI şi DNA!, si exemplele pot continua….