A fost semnat contractul de salubritate pentru Zona 1 a județului Neamț
Miercuri, 9 ianuarie, a fost semnat contractul de salubritate pentru Zona 1, ultimul din cele patru care acoperă toate zonele județului.
Zona 1 cuprinde municipiul Piatra-Neamț, orașul Roznov și comunele Borlești, Piatra Șoimului, Săvinești, Dragomirești, Gârcina, Girov, Ștefan cel Mare, Dobreni, Bârgăuani, Bodești, Negrești, Români, Alexandru cel Bun, Dumbrava Roșie, Pângărați, Ruginoasa, Făurei, Tazlău, Mărgineni, Dochia, Cândești, Costișa Rediu, Podoleni și Zănești.
„Vrem un județ curat și îl vom avea! Practic, Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor, implementat conform regulilor europene, este funcțional în totalitate. Mă aștept ca localitățile județului nostru să fie mai bine îngrijite, iar nemțenii să respire un aer mai curat. Mă bucur că am încheiat această etapă și sper că operatorii serviciilor de salubritate vor lucra așa cum trebuie! ”, a declarat Ionel Arsene, președintele CJ Neamț.
De cind isi permite muncitorul care ridica gunoiul din Gircina Sat.Almas sa se repeada si sa ameninte caci iti da doua picioare in gura si mars de aici? am platit gunoiul dar vad ca te trateaza cei de pe masina Gircina tot ca pe un gunoi si pe tine ca platitor.
Chiar sunt curios ,as vrea să văd dacă în loc să incarce le da foc la gunoaie lingă tomberoane, cum au făcut până acum ,după mine nu o se schimbe nimic, din păcate