Damian Pancu, nominalizat la Gala Ambasadorilor Nemțeni. Votează și tu!
Damian Pancu a fost nominalizat la Gala Ambasadorilor Nemțeni, categoria Tinere Valori.
Acesta poate fi votat online până la data de 10 noiembrie, accesând următorul link: ambasadorinemteni.ro/damian-pancu/
Tot la categoria Tinere Valori, au fost nominalizați și următorii nemțeni: Daniel Petrică Ciobanu, Ionuț Ursu, Georgiana Mădălina Mihăilă și Petru Apostoaia.
Pe 23 noiembrie îi vom cunoaște, prin votul nemțenilor și al unui juriu de înaltă ținută, pe cei cu care ne mândrim la nivel județean, național și internațional! Printre ei s-ar putea număra anul acesta și Damian Pancu, însă numai cu ajutorul voturilor dumneavoastră.
Damian Pancu
Damian este un tânăr apreciat de colegi, prieteni și profesori, datorită implicării sale în cadrul mai multor organizații, unde a desfășurat o multitudine de proiecte. Proaspăt student, acesta este unul dintre oamenii de bază în Consiliul Tineretului din România.
La Liceul Carol I Bicaz, pe care l-a absolvit în această vară, și-a reprezentat colegii în cadrul Consiliului de Administrație. Unul din locurile preferate al lui Damian este Biblioteca „Mihai Eminescu“, din frumosul său oraș, Bicaz. Acolo, zeci de ore a desfășurat muncă de voluntariat, simțindu-se minunat printre cărți și printre cititori.
Gala Ambasadorilor Nemțeni, ediția a II-a, organizată de Consiliul Județean Neamț, prin Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare“, este o ocazie de recunoaștere publică a personalităților nemțene care s-au făcut remarcate pe parcursul ultimului an, iunie 2017 – iunie 2018.
Evenimentul este dedicat celor care au contribuit decisiv la dezvoltarea culturală și instituțională a spațiului românesc, extins și peste granițele țării.