Masuri luate de ISU Neamt pentru perioada alegerilor partiale
Pentru buna desfăşurare a alegerilor parţiale pentru Camera Deputaţilor în Circumscripţia Electorală nr. 29 – judeţul Neamţ, Colegiul uninominal nr. 6, premergător, pe timpul campaniei electorale, a acţiunii de votare şi ulterior acesteia, efectivele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava” al judeţului Neamţ vor acţiona conform atribuţiilor care îi revin, reglementate de legislaţia în vigoare, în scopul desfăşurării etapelor procesului electoral în condiţii de deplină siguranţă şi ordine publică.
În această perioadă, personalul Inspecţiei de Prevenire a planificat şi execută controale specifice PSI la localurile unde se constituie birouri electorale şi secţii de votare, în vederea identificării şi înlăturării eventualelor cauze, mijloace şi substanţe periculoase care pot provoca incendii, explozii sau alte stări de pericol, concomitent cu stabilirea măsurilor de remediere a deficienţelor şi informarea autorităţilor locale despre acestea.
Efective din cadrul subunităţilor operative vor executa recunoaşteri la cele 22 de secţii de votare, repartizate pentru pază, în scopul cunoaşterii obiectivelor la care se asigură paza şi a elaborării concepţiei de acţiune pentru stabilirea forţelor şi mijloacelor de intervenţie.
Personalul gărzilor de intervenţie a fost instruit şi pregătit pentru a fi în măsură să acţioneze operativ, cu capacitate maximă la stingerea incendiilor, pentru limitarea şi înlăturarea efectelor situaţiilor de urgenţă, fiind planificat a se constitui şi o rezervă de forţe şi mijloace de intervenţie pentru acţiuni în zona de competenţă.