De vorbă cu voluntarii Comunității Iubitorilor de Animale din Neamț despre salvări de vieți și planuri de viitor

Proiectul „Comunitatea Iubitorilor de Animale din Neamț” (CIAN), susținut de Asociația Future din Piatra-Neamț, a fost demarat în luna septembrie 2017 și are ca scop principal reducerea numărului de animale fără stăpân la nivel local prin campanii de adopții, campanii de sterilizări, publicarea de materiale informative, colaborări și asocieri cu voluntari și organizații cu același scop, cu diverse persoane fizice sau juridice române sau străine și obținerea de fonduri.

Îngrijirea corectă a animalelor de companie, precum și a celor fără stăpân reprezintă un indice esențial al dezvoltării eficiente, performante, de care depinde ridicarea județului Neamț la standarde europene. Întrucât problema animalelor fără stăpân este încă nerezolvată în județul Neamț, adăposturile publice fiind suprapopulate, Asociația Future, prin proiectul CIAN, își propune să sprijine cu toate resursele proprii și ale partenerilor implicați reducerea numărului de abandonuri și de animale fără stăpân.

Câteva dintre activitățile notabile sunt participarea voluntarilor la Târgul de adopții organizat de Salubritas în acest an, precum și demararea unei petiții, cu sprijinul Instituției Prefectului Neamț, prin care se dorește realizarea unui recensământ al tuturor animalelor cu stăpân din Neamț. (click aici)

Întreaga activitate a voluntarilor rezultată din acest proiect poate fi consultată pe pagina de Facebook Comunitatea Iubitorilor de Animale din Neamț.

Află cum poți ajuta și tu! (click aici)

La aproape un an de la demararea acestui proiect, am discutat cu o parte dintre voluntarii CIAN, iar aceștia au avut amabilitatea să ne spună cum s-au implicat și cum văd dezvoltarea acestui proiect în viitor.

LAVINIA:

Cazuri au fost foarte multe, dar două mi-au rămas imprimate în minte. Unul cu final fericit, altul trist, din păcate.
În aprilie anul acesta am găzduit pentru câteva zile un cățeluș negru, de aproximativ 3/4 luni. Îl adunasem de pe marginea drumului care duce spre Bisericani (fusesem anunțată de Irina). Încerca să se țină după oameni, cerea mâncare și NIMENI nu-l vedea. Extrem de blând, flămând, trist și … bolnav. Șchiopăta, pentru că un picior îi era carne vie. Și la fel, NIMENI de pe stradă nu vedea că suferă. Eram sigură că i se va amputa piciorul. A fost programat la veterinar și în două zile, împreună cu Irina l-am dus la cabinet. Acolo am primit confirmarea faptului că el se va face bine, că i se va putea repara piciorul. Nici nu vă imaginați cât de bucuroasă am fost! Mă atașasem foarte tare de el în acele două zile cât a stat la mine încât mă gândeam că unde sunt 4 câini, pot fi și 5. Dar gândul aici s-a oprit, pentru că … a murit. Contactase coronaviroza (nu știu dacă-l avea deja sau fusese contactat în cabinet), un virus aparent banal, nu letal. Dar în cazul unui animal slăbit, flămând și veșnic alungat, a fost fatal. Mi-a rămas imprimată pe retină fața lui tristă, cred că nu o voi uita niciodată…

În toamna anului trecut am cunoscut-o pe Picuța, un pui de 2 luni. Cea mai puternică felină din lume! Văzusem o fotografie și o filmare cu ea pe pagina CIAN. Colegele voluntare se chinuiau să îi găsească un adoptator temporar. În zadar… pentru că Picuța nu avea coadă, îi lipsea un deget și după ce mi-a fost adusă am aflat că nu are nici voce. Fricoasă la început, plină de purici și peste tot ce am enumerat mai sus, avea și pneumonie. A stat la veterinar câteva zile, operată, vitaminizată și … a revenit la mine pentru totdeauna. N-am putut s-o mai dau. Era deja a casei. O pisică alb cu negru, fără coadă, fără voce, fără deget, blândă, afectuoasă cu toți din casă și din curte, oameni, căței, și alte pisici…s-a încadrat perfect atmosferei. Suntem 13 (2 bipezi și 11 patrupezi) și pe nimeni nu a interesat că ea este handicapată fizic…

Picuța înainte și după:

În viitor, mi-aș dori să ni se alăture mai mulți oameni în acest demers. Să ajute cu cazare temporară. Foarte multe animăluțe mor, deși ar putea avea mari șanse de adopție din cauza lipsei cazării.

IRINA

În cadrul activiății mele din proiect, sunt șofer și îngrijitor animale. Am transportat animale, am preluat în foster și am dat animăluțe spre adopție.

În viitor, aș vrea să continui, să ajut cu tot ce pot. Aș dori să reușim să creăm un ONG separat pentru a avea statut de organizație specializată 100% pe protecția animalelor  și eventual să ne ocupăm și de adăpostul public.

MONICA

În luna februarie am luat în foster 5 catei de 2 luni. Una din voluntarele asociației nu avea cum să îi găzduiască la apartament și urmau să ajungă în stradă. Când au venit am avut o bucurie că vor supraviețui și o teamă că nu mă voi descurca cu ei. Am primit tot ceea ce aveam nevoie, de la boluri, tratament, aleze, mâncare. Iar celelalte voluntare au tinut legătură cu mine în mod constant, pe toată perioada fosterului. Din reticenta inițială a puilor de a nu se apropia de oameni, în timp, am început să ne jucăm, apoi au socializat și cu cateii mei. Oscar, câinele adoptat prin asociatie, a fost dadaca lor, un tată adoptiv care i-a învățat ceea ce aveau nevoie pentru vârsta lor. Așa că a fost o experiență de comuniune între noi și catei. Bucurii multe au venit și în momentul în care au plecat spre casutele lor. Au crescut alături de mine, iar ultimul catel a plecat însoțit de lacrimi de bucurie. Mă obișnuisem cu ei, cu veselia lor de pui jucăuși. Toti 5 au ajuns la familiile lor. Pentru că soarta a fost ca într-o după-amiază o mașină cu două voluntare de la asociație, să oprească și să le ofere o șansă la viață.

În continuare îmi doresc să mă implic în atunci când va mai fi nevoie de foster pentru câini și pisici. Apoi, în toate campaniile viitoare ale asociației: cele de informare, de educație, de recensământ a animalelor cu stăpân din Piatra Neamț.

MICHELLE

Fiind asa departe, în SUA, eu nu pot decât ajuta financiar. Și așa, comunicarea mea lasă de dorit, fiind 10 ore diferență. Parcă suntem pe alte planete.
Pe viitor… Mergem ‘one day at a time’. Facem cât și cum putem. E o luptă crâncenă și continuă. Unii (mă refer și la mine) își mai pierd mintea. Dar, și o viață salvată e mai bine decât deloc! Fiecare dintre noi, de fapt, reprezentăm o singură viață. Așa și animăluțele! Mergem mai departe!

A consemnat Mihaela Iosub