Școala Dochia, în plină activitate de reabilitare a corpurilor de clădire
Primăria Dochia a reușit să acceseze o finanțare substanțială pentru realizarea unor lucrări de reabilitare a Școlii Gimnaziale Nr.1 Dochia.
Clădirile în care învață peste 300 elevi vor fi modernizate și reabilitate cu specificația că banii necesari realizării tuturor investițiilor au fost câștigați și alocați prin Programul Național de Dezvoltare locală și din bugetul local al Primăriei Dochia.
„Este o investiție așteptată și utilă, deoarece, după finalizarea tuturor lucrărilor, elevii școlii își vor desfășura orele în condiții moderne.”, a menționat doamna Asavinei Georgeta, directorul Școlii Gimnaziale Nr.1 Dochia.