Girov- Căciulești: Aceeași intersecție, alte victime
Aseară, în jurul orei 23.30, un alt accident rutier cu victime a avut loc pe DN 15D în localitatea Girov, la intersecția de la Căciulești.
La fața locului au ajuns pompierii, echipaje medicale și polițiști rutieri. Se pare că o tânără din Bacău care se afla la volanul unui autoturism și venea dinspre Roznov nu ar fi acordat prioritate unui taxi care circula regulamentar pe direcția Piatra Neamț- Roman.
Nouă persoane au fost implicate în acest eveniment rutier (patru se aflau în taxi, cinci în autoturism). În urma impactului violent, au rezultat patru victime.
Cercetările continuă, iar în cauză a fost deschis un dosar pentru vătămare corporală din culpă.
****
Potrivit Serviciului de Ambulanță Județean Neamț, trei persoane au refuzat transportul la spital, iar alte trei au fost preluate de ambulanțe și transportate la spital pentru îngrijiri medicale :
- victimă sex feminin, 63 ani, echilibrată hemodinamic, refuză transportul la spital;
- victimă sex feminin, 39 ani, echilibrată hemodinamic, refuză transportul la spital;
- victimă sex feminin, 28 ani, echilibrată hemodinamic, refuză transportul la spital;
- victimă sex feminin, 47 ani, diagnostic: traumatism cot stâng prin accident rutier, preluată de echipajul TIM şi predată la UPU a Sp. Judeţean de Urgenţă P.Neamţ;
- victimă sex feminin, 42 ani, diagnostic: tahicardie, preluată de echipajul EPA şi predată la UPU a Sp. Judeţean de Urgenţă P.Neamţ;
- victimă sex feminin, 72 ani, diagnostic: traumatism toracic prin accident rutier, preluată de echipajul EPA şi predată la UPU a Sp. Judeţean de Urgenţă P.Neamţ.
Aceeasi intersectie, aceeasi prostie.
Nimic nou , domnilor.