Lămuriri despre licitația pentru presă de la CJ Neamț

0

La Consiliul Județean Neamț s-a organizat o licitație pentru acordarea banilor de promovare/publicitate. Ca în fiecare an de la revoluție încoace ”băieții deștepți” au tras sforile în zona în care se fac actele ca să fie avantajați.

În acest context, noi, ziarpiatraneamt.ro, si publicațiile cu care suntem parteneri nu am fost eligibili, deci nu puteam să participăm și nici nu aveam absolut niciun contract cu nimeni care ar fi putut participa. Adică sub nicio formă nu aveam cum să mai accesam niciun leu de la Consiliul Județean direct sau prin interpuși. PUNCT.

Din păcate, cei care ar fi putut să pună mâna pe bani și erau eligibili nu s-au mai înțeles între ei, deoarece unii ar fi încasat prea mult față de ceilalți și au început să se bată ca chiorii pe cașcaval. În acest vârtej au fost prinși și vreo 2-3 jurnaliști mai slăbuți ca inteligență care au fost păcaliți că banii ar fi ajuns de fapt la noi, dar prin intermediari, lucru imposibil 100% atât timp cât înainte de licitație noi nu aveam contract cu nimeni care ar fi putut să o câștige.

Acum s-a ajuns la situația în care la cererea celor care erau eligibili, dar nu s-au înțeles pe cașcaval, licitația la care noi nu puteam participa direct sau prin interpuși se va relua și sperăm ca în noua formula să putem participa pentru că la licitația anterioară 90% din presa locală nu era eligibilă.

Facem aceste precizări deoarece unii  fac tot felul de insinuări în spațiul public că unele lucruri ar fi aranjate pentru ziarpiatraneamt.ro, ceea ce este calomniator. Nu ne deranjează atât de mult acuzațiile morale sau penale pe care le lansează niște nimeni la adresa noastră cât ne deranjează că ni se pune la îndoială inteligența.

Acum, în 2018, trebuie să fii cel puțin foarte prost ca să vorbești cu un politician să aranjezi o licitație pe care toată lumea stă cu ochii și ar trebui să fii foarte cretin să faci astfel de lucruri când vezi toată ziua la televizor cum politicienii ajunși în impas penal îi dau în primire pe toți cu care au avut astfel de combinații.

În al doilea rând, știm care este valoarea noastră ca publicație, știm care este valoarea publicațiilor cu care colaborăm și nu avem nevoie sub nicio formă să fim favorizați. În orice variantă de calcul al audienței, suntem cei mai buni pe plan local, iar când ești cel mai bun trebuie să fii foarte prost să ceri să fii favorizat. Tot ce am cerut și cerem este doar corectitudine și o formulă matematică de calcul la acordarea banilor. Orice algoritm s-ar aplica, presa online va lua cei mai multi bani iar noi și partenerii noștri suntem cei mai citiți și cu cea mai bună acoperire pe județ.

NICIODATĂ nu am solicitat niciunui om politic altceva decât să fie corect și să aplice o formulă de calcul matematic la alocarea banilor din publicitate. Nu avem nevoie să fim ajutați de oamenii politici. Ne ajută performanța pe care o facem. Iar dacă cineva care nu poate trăi decât ajutat crede că suntem la fel ca el, subsemnatul, Iosub Robert, îmi exprim disponibilitatea să merg, pe cheltuiala celui care solicită, la un poligraf (detector de minciuni) deoarece eu știu și sunt foarte atent la ce vorbesc și absolut întotdeauna am o singură fraza pe care o spun oricărui om politic sau șef de instituție. ”Fiți corecți și aplicați algoritmi matematici când acordați banii la presă. Fiind cei mai buni, pe noi ne avantajează doar să fiți corecți.”.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate