Misiune de asanare muniție neexplodată în comuna Gârcina, sat Cuejdiu
Marți, 29.05.2018, la ora 19:56, Dispeceratul integrat ISU – Ambulanță al județului Neamț a fost anunțat, prin Sistemul național unic pentru apeluri de urgență „112”, despre faptul că în comuna Gârcina, satul Cuejdiu a fost descoperită muniție neexplodată. La locul intervenției s-a deplasat echipa pirotehnică cu o autospecială pentru intervenții pirotehnice, care au ridicat o grenadă de mână austro-ungară model 1914 provenită din Primul Război Mondial, în vederea depozitării şi, ulterior, a distrugerii.
Muniția a fost descoperită de organele de poliție la o verificare de rutină în curtea unui bărbat, în vârstă de 38 de ani. Datorită lăsării întunericului s-a luat hotărârea ca verificarea zonei unde a fost descoperită muniția să se facă pe data de 30.05.2018:
Pentru prevenirea accidentelor în cazul descoperirii muniţiilor neexplodate, ISU Neamț reaminteşte cetăţenilor următoarele măsuri de prevenire:
a) să anunţe de urgenţă prin SNUAU 112 despre descoperirea de muniţii neexplodate;
b) să nu mişte de pe loc muniţiile descoperite;
c) să nu dezmembreze sau să predea muniţii neexplodate la operatorii economici care au ca obiect de activitate colectarea deşeurilor metalice;
d) să nu folosească muniţiile descoperite pentru improvizarea diferitelor dispozitive;
e) să nu lovească, să taie sau să demonteze muniţiile neexplodate;
f) să nu aprindă focul în apropierea muniţiilor descoperite neexplodate;
- Articol documentat cu sprijinul ISU Neamț.