Vezi povestea zidului din Piatra-Neamț care prinde culoare și istorie
O fotografie publicată pe un grup de socializare de pe Facebook aduce la lumină cel mai nou proiect al unor artiști plastici. După ce recent albia Cuiejdiului a fost ținta unui amplu proiect de graffiti (detalii aici), spre încântarea pietrenilor un nou proiect, de data aceasta de pictură murală, se prefigurează în zona Colegiului Tehnic „Gh. Cartianu”.
Contactat de ziarpiatraneamt.ro, inițiatorul proiectului, artistul Ciprian Istrate, a declarat că:
„Zidul are o poveste. Pornesc de la șirul lui Fibonacci – secțiunea de aur, merg într-un ornament Cucuteni A, după care trec într-un Cucuteni B și fac tot istoricul zonei noastre. După ce continui Cucuteni B cu zeița, termin Cucuteni B cu Gânditorul de la Târpești. Ulterior, am făcut niște simboluri dacice, din Dacia am plecat spre stema Moldovei și spre cei patru domnitori care au avut legătură cu zona noastră: Alexandru cel Bun, Ștefan cel Mare, Petru Rareș și Alexandru Lăpușneanu. După cei patru domnitori, continuăm cu Regina Maria și Ferdinand și vreau să punctez Centenarul. Am cerut permisiunea de a lucra pe acest zid și inițial am spus că voi lucra cu copiii de la Liceul de Chimie, însă nu i-am invitat, ci i-am lăsat pe ei să vină. Mai vin și elevii din când în când să lucreze, alături de mine și colaboratorul meu.”
Un proiect inedit care va deveni cu siguranță o atracție locală. La finalul proiectului, vom reveni cu fotografii.
Sursa foto: Gabriel Frunza
felicitari
Cu astfel se grafitty, sunt TOTAL de acord!
Felicitări pentru initiativa!
Felicitări pentru initiativa!
Laudabila initiativa! Cum va fi protejata aceasta lucrare de „binevoitori”?
e frumos
ASA DA BV LOR .
Lăudabilă inițiativa. Ar trebui, la nivel local ca primăria să identifice niște locații și să demareze o campanie de schimbare a feței orașului. Ca să dea greutate poate organiza un concurs dotat cu premii (modice, sau drept recompensă vopseluri și culori!), având diverse teme.
Singurul lucru important este să aibă interes privind urbea noastră, nu după cum observăm numai interese politice obscure. Ceea ce nu au înțeles toți politicienii noștri, cei locali în primul rand, și după aia ceilalți, este că sunt în slujba noastră nu a partidelor!!!!!!!!!