Deținut din Neamț, condamnat pentru omor, a evadat din Penitenciarul Constanța – Poarta Albă
ACTUALIZARE ȘTIRE:
Deţinutul condamnat la 20 de ani de închisoare pentru omor şi care a evadat, joi dimineaţa, de la Penitenciarul Poarta Albă, a fost prins după câteva ore, în judeţul Vrancea, la aproximativ 20 de kilometri de Focşani.
Acesta urmeaza să fie încarcerat la Penitenciarul Focşani, iar apoi va fi transferat la Poarta Albă.
În data de 03.08.2017, în jurul orelor 9.00, persoana privată de libertate Perdeicu Valentin, condamnat la 20 de ani pentru omor, în vârstă de 38 ani, încarcerat în Penitenciarul Constanța – Poarta Albă, a părăsit punctul de lucru la care era repartizat, respectiv S.C. AVICOLA S.A din localitatea Lumina, județul Constanța, notează ziuaconstanta.ro.Deținutul în cauză făcea parte dintr-un grup de 13 deținuți, care executa muncă necalificată, sub supraveghere. Persoana privată de libertate executa pedeapsa în regim deschis şi urma să fie analizat în comisia de propuneri pentru liberare condiţionată în luna decembrie 2017.Bărbatul, în vârstă de 38 ani, cu domiciliul în localitatea Piatra Neamț, are constituție atletică, înălţimea de 168 cm., păr şaten închis şi, la momentul părăsirii punctului de lucru, era îmbrăcat în pantaloni lungi de culoare gri deschis și un tricou de culoare verde deschis.Conducerea penitenciarului a dispus demararea unei anchete administrative care să analizeze circumstanţele care au condus la producerea evenimentului.
În cazul în care deţineţi informaţii care ar putea ajuta la identificarea sau capturarea deţinutului, vă rugăm să contactaţi cea mai apropiată unitate de poliţie sau să sunaţi la numărul unic de telefon 112. De asemenea, puteţi contacta Penitenciarul Constanța – Poarta Albă la telefon 0241 – 853777, fax 0241-853524.
si politia aia cu tupeu si singe in vene unde era?
Asta se vede că este prost la evadare… eu când evadam de acasă pe geam nici nu știa Mama să îi dea raportul tatei sigur este din Marăței
Nu stă mult în libertate. Îl prind imediat !
Lasa ca nu sti cum e , cand mai ai o zi atunci o dai aiuria ! Ii mai da încă vreo 3 ca a sărit gardu 😉
Mai avea 3 ani..si criminal si prost
Prea putin 20 ….