Vizita de evaluare a experţilor Naţiunilor Unite cu privire la aplicarea de către România a Convenţiei ONU privind Criminalitatea Organizată Transnaţională (UNTOC)
Ministerul Justiţiei a primit, în perioada 18 – 19 aprilie 2011, vizita de evaluare de tip peer-review a experţilor Naţiunilor Unite în ceea ce priveşte aplicarea de către România a Convenţiei ONU privind Criminalitatea Organizată Transnaţională (UNTOC). Această evaluare face parte din Proiectul Pilot privind Mecanismul de Examinare a Convenţiei ONU privind Criminalitatea Organizată Transnaţională, organizat sub egida Biroului Naţiunilor Unite pentru Droguri şi Criminalitate (UNODC).
Experţii evaluatori prezenţi la Bucureşti – din Italia, Indonezia şi Filipine – au avut discuţii în detaliu privind implementarea şi aplicarea efectivă a Convenţiei cu reprezentanţi ai Ministerului Justiţiei, ai Tribunalului Bucureşti, ai Curţii de Apel Bucureşti, ai Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Crimă Organizată şi Terorism şi Direcţiei Naţionale Anticorupţie din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi cu cei ai Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
Stiri Neamt
![whatsapp](https://www.ziarpiatraneamt.ro/wp-content/uploads/2023/12/whatsapp.png)
![aplicatie android ziar neamt](https://www.ziarpiatraneamt.ro/wp-content/uploads/2022/10/Descarca-acum-940-×-940-px-800-×-100-px.png)
![disclaimer ziarpiatraneamt.ro](https://www.ziarpiatraneamt.ro/wp-content/uploads/2023/06/disclaimer-1.png)