Viorel Tudose, declarat post-mortem cetățean de onoare al municipiului Piatra-Neamț
Consiliul Local întrunit astăzi, 27 aprilie, a aprobat acordarea titlului de cetățean onoare post-mortem domnului Viorel Tudose.
”Viorel Tudose s-a născut la 26 noiembrie 1943 în Gîrcina. A urmat cursurile Liceului „Petru Rareș”, apoi a absolvit Facultatea de filologie ieșeană. A lucrat redactor la secția culturală a ziarului „Ceahlăul” mai mulți ani, după care a devenit secretar de redacție, „făcător de ziare”, așa cum îi plăcea să-și spună, promovând creația literară autentică din județul Neamț. Lui i-a revenit meritul de a fi făcut cunoscută prima oară în presă „școala de poezie nemțeană”. Cei mai mulți dintre scriitorii de azi din Neamț au debutat în literatură grație sprijinului oferit de Viorel Tudose. După anul 1989, a condus ziarul „Ceahlăul”, în calitate de redactor șef, apoi în calitatea de director general. Viorel Tudose a plecat spre lumea celor drepți în anul 1989. Viorel Tudose este, cu siguranță, unul dintre cei mai importanți gazetari care s-a născut pe plaiurile nemțene. Diploma de Cetățean de onoare nu aduce beneficii domnului Viorel Tudose, ci, mai degrabă, comunității noastre.”, se arată în proiectului de Hotărâre privind acordarea titlului de ”Cetățean de onoare” post-mortem domnului Viorel Tudose.
Inițiativa acestui proiect de hotărâre a aparținut viceprimarului Luminița Vîrlan.
Mai multe detalii aici