Jurnalismul de opinie, normal la nivel mondial, agreat la nivel național, stigmatizat în presa locală

Din capul locului e bine să spun că jurnalismul nu este profesia, ci ocupația mea, cum de fapt se întâmplă cu peste 90% dintre jurnaliștii care nu au studii în acest domeniu.

Ani de zile am încercat fără succes să explicăm multor autointitulați jurnaliști și chiar unor oameni cu pretenții de lideri sau vârfuri în societate de ce avem articole pe care nu le semnăm. Din păcate, eforturile noastre au fost în zadar unii negând chiar și definiția dată editorialului, unde se spune clar că acest tip de articole de obicei nu se semnează.

Acum, un nou val de atotcunoscători a năvălit în zona media unde, din păcate, unii jurnalistii sunt efectiv blocați în liftul evoluției, neputând ține pasul cu lumea. Acest val, culmea, de opinie combate vehement și fără să cunoască noțiunea de jurnalism de opinie, fapt pentru care ne vedem nevoiți să o explicăm.

Dacă e să ne uităm la ce zice Mark Grigoryan în manualul de jurnalism, jurnalismul de opinie este acea specie jurnalistică unde interpretarea contează cel puțin la fel de mult precum faptele, ba chiar uneori mai mult. În acest tip de jurnalism de opinie, ziarul are datoria să lămurească cititorului în ce cheie urmează să fie interpretate cele întâmplate.

De departe jurnalismul de opinie este una dintre delimitările fundamentale ale jurnalismului actual. La noi la români și în general în țările care au ieșit din blocul comunist, dar fără să scape și de mentalitatea comunistă, jurnalismul este o chestie seacă în care cel care scrie ar trebui să prezinte faptele în mod obiectiv și concret… și cam atât. În jurnalismul occidental asemenea concept de relatare seacă nu mai există de mult. De exemplu, pentru un gazetar de limbă engleză faptul există ca ceva autonom. În concepţia sa, primul obiectiv al „ştiriştilor” este să dea în vileag neregulile, problemele şi lipsurile din societate. Un englez ar fi foarte mirat să citească la rubrica „noutăţi” un text despre buna gestionare a unei ferme, despre recolte record sau alte articole cu caracter laudativ cum vedem noi prin presa noastră, în special în cea locală.

În același manual, Grigoryan spune că tocmai asta este partea frumoasă a meseriei de jurnalist, deoarece jurnalismul oferă şansa de a crea, iar orice creaţie sfărâmă cadrele vechi şi naşte o nouă viziune asupra regulilor şi schemelor rutinate.

Tot de la cei care țin pasul cu vremurile, cum ar fi de exemplu doamna Conf. univ. dr. Luminiţa CHIOREAN de la Universitatea „Petru Maior” aflăm că de fapt întâlnim jurnalismul de opinie în mai toate ziarele serioase care propun cititorilor conținuturi ce depășesc cu mult cadrul știrilor transmițând un decupaj și o viziune asupra lumii. În raport cu cititorul, presa are acum și alte valori decât simpla prestare de servicii. Ea nu este numai un suport al informației, ci și un loc al comunicării sociale. Alături de genurile informative, ziarul conține diverse articole care exprimă opiniile redactorilor sau ale colaboratorilor.

După cum spune aceeași doamnă Doctor în științele comunicării, jurnalismul de opinie este de fapt exprimarea poziției oficiale a ziaristului față de realitatea politică, socială, economică și culturală. Orice eveniment al vieții cotidiene, începând cu un banal accident și terminând cu un eveniment marcant, poate deveni subiectul unui editorial de opinie care este de fapt o luare de poziție față de respectivul eveniment.

De regula articolele produse de jurnalismul de opinie nu sunt semnate. În cazul în care textul este totuși semnat de un autor, luarea de poziție nu mai implică neapărat redactia, situația fiind mai nuanțată în raport cu funcția semnatarului: director, președintele consiliului de administratori, redactor șef, editorialist, colaborator. La ora actuală orice ziar care se respectă are cel puțin câte un articol pe zi care formulează punctul de vedere al ziarului asupra unor probleme.

De la alții mai buni în ale jurnalismului, cum ar fi de exemplu cei de la Universitatea „Al.I.Cuza” – Facultatea de Litere, Departamentul de Jurnalistică și Științele Comunicarii aflăm că acest tip de jurnalism de opinie exprimat prin editoriale reprezintă de fapt “vocea ziarului”, veridicitatea afirmaţiilor din texte neputând fi dovedită decât prin analiza redacţiei.

Așadar editorialele sau articolele de opinie sunt articole, semnate, dar cel mai des nesemnate, care prezintă aprecierile, judecăţile, opiniile sau poziţiile acesteia faţă de un eveniment. Editorialul conferă unui ziar un caracter propriu, distinct, permiţând stabilirea unui contact aproape direct cu publicul căruia i se adresează “uneori spunând ceea ce numai un prieten sau un vecin poate să spună”. Deoarece este un comentariu, o reflectare a punctului de vedere al autorului pentru care redacţia îşi asumă responsabilitatea, articolul de opinie nu apare ca un articol fundamentat şi argumentat ştiinţific, ci ca o convingere. Acest tip de articol se dezvoltă de fapt în urma unei convingeri iniţiale, informaţia propriu-zisă apărând doar prin luarea unei poziţii argumentate. Pe lângă o perspectivă originală, inedită, textul de acest tip trebuie să conţină suficiente elemente de context şi analiză, pentru a fi înţeles de cei care nu au citit articolul sau articolele de la care s-a pornit.

Jurnalistul de opinie nu se centrează pe exprimarea adecvata a adevărului, deşi editorialul nu comentează decât informaţii deja cunoscute, apelând din plin la motive, demonstraţii. Din contra, jurnalistul de opinie păstrează o doză mare de ambiguitate, avântul este personal, subiectiv şi, în acelaşi timp, încearcă să convingă. Pentru aceasta vedem în astfel de articole translări subtile de la “eu” la “noi”, de la “eu cred” la “toată lumea crede”. În final, scopul jurnalismului de opinie îl consituie propunerea unor accepţiuni universale, a unor judecăţi de valoare personale generalizate, prezentate însă într-un stil ofensiv, chiar polemic.

Place sau nu unora, jurnalismul în 2016 este altceva față de ce era în anii 80 sau 90 și chiar în perioada 2000. Simpla relatare a unor fapte sau evenimente nu mai satisface un cititor avid de informații diversificate și cu prea puțin timp la dispoziție pentru a emite propriile judecăți de valoare la baza cărora ar trebui să mai adauge și o documentare suplimentară față de informația brută primită dintr-o știre. În țările cu tradiție în jurnalism este de neconceput să relatezi evenimente fără să dai și cheia în care acestea să fie interpretate sau unde e cazul să iei atitudine clară împotriva sau un favoarea unor stări de fapt. Și la noi jurnalismul de opinie a început să își facă simțită prezența în special în media centrală, deoarece, din păcate, presa locală este încă saturată de jurnaliști de ocazie sau de conjunctură care nu au timpul și nici inteligența necesară să urmărească fenomenul media la nivel global ca să înțeleagă încotro se îndreaptă jurnalismul.

În anul 2010 când spuneam că peste 75% dintre cititorii ziarelor tipărite din România vor migra spre zona ziarelor în format online, 99% dintre jurnaliștii pe care-i cunosc mi-au zâmbit ironic explicându-mi că nu știu ce spun, pentru ca acum să-i văd pe toți, buluc, cum sunt concurenții noștri în online pentru că să trăiești în 2016 numai din presa tipărită chiar trebuie să fii foarte bun.

În anul 2015 am început să le povestesc tuturor despre jurnalismul de opinie și, așa cum mă așteptam, 99% dintre ei îmi explică și la ora asta că jurnalistul adevărat nu își dă cu părerea. Eu îmi voi permite să-i contrazic din nou și dincolo de argumentele de mai sus vom lăsa timpul să vedem ce și mai ales cum vor scrie cei care azi spun că jurnalismul de opinie contravine ”manualului de jurnalism”.

Însă e greu de spus dacă jurnaliștii locali de astăzi vor reuși cu adevărat să scrie editoriale în viitor, întrucât pentru a crea jurnalism de opinie e nevoie de un aspect esențial: libertatea. Or, dacă e să privim imaginea de ansamblu, mulți dintre aceștia sunt legați de anumiți oameni de seamă sau de anumite conjuncturi despre care nu prea pot scrie „de rău”, întrucât s-au compromis în trecut și au primit bani frumoși sau diverse servicii pentru a scrie „de bine”. După ce ai stat în genunchi atât de mult timp, e într-adevăr dificil să digerezi o noțiune atât de îndrăzneață precum jurnalismul de opinie care, înainte de toate, necesită coloană vertebrală și poziție bipedă.

I. R. & I. M.

Pentru cei care vor sa afle mai multe despre comunicare, despre opinie și cum se exprimă ea în public, despre modul în care te faci înțeles ca jurnalist sau ca om, cum devii mai convingător, mai sugestiv și desigur mai afectat, le recomand „Retorica” – Aristotel (click aici pentru carte în varianta online).