După zile de căutări, pompierii au găsit corpul femeii dispărute în apele Bistriței
O femeie din municipiul Piatra-Neamț a fost declarată dispărută în data de 12 aprilie.
Autoturismul personal a fost identificat în zona canalului de fugă al râului Bistrița (lângă regiment), existând presupunerea că s-ar fi aruncat în apă cu intenția de suicid. Căutările trupului acesteia au fost demarate pe 13 aprilie și au fost reluate și în zilele următoare în canalul de fugă al râului Bistriţa. Pompierii au intervenit cu autospeciale de primă intervenţie şi comandă, autospeciale de scafandri, autospeciale de lucru cu apă şi spumă, barci pneumatice şi o ambulanţă SMURD.
Sâmbătă, 16 aprilie, în jurul orei 16:00, o echipă de scafandri a găsit corpul neînsuflețit al femeii în zona Vânători. În prezent autoritățile efectuează cercetări pentru a stabili circumstanțele și cauzele decesului.