Un nou centru de informare turistică …

0

S-a lansat oficial, printr-o conferință de presă, ”Iurta” de ”dezinformare” turistică.
Din capul locului este foarte important de precizat, pentru cei care nu știu, că acest proiect de  625.655 lei nu este ”opera” actualei conduceri a primăriei, ci a fostei echipe.
Din start putem observa hidoșenia construcției pe care nici conducerea primăriei nu a agreat-o, dar s-a spus că este un model impus în toată țara și asta e. La fel s-a spus și de modul penibil în care s-a făcut cam tot. Cu toate acestea nu am reușit să identificăm nicio tentativă a celor care au coordonat proiectul de a încerca să explice finanțatorilor că e o porcărie să treci pe un site turistic restaurante care nu mai există de un an sau hoteluri care nu funcționează.
Cam tot acest proiect este foarte ciudat, în primul rând prin modul în care au fost cheltuite sumele de bani alocate. Noi ne-am aplecat atenția în special asupra unei componente la care ne pricepem și anume site-ul aferent acestui centru de informare care nu îndeplinește cerințele din caietul de sarcini dar printr-o minune a fost recepționat. De fapt nici nu avea cum să respecte cerințele din caietul de sarcini pentru că ar fi depășit bugetul alocat, motiv pentru care suspectăm că tocmai asta a fost strategia prin care să se alunge de la licitație cei care ar fi vrut să facă treaba pe bune, nu doar pe hârtie.
La o primă privire site-ul www.cniptpiatraneamt.ro are câteva lucruri ciudate:
– Traseele turistice sunt penibile ( clic aici pentru exemplu )
– Hărțile sunt toate ale Google. Nu am găsit absolut nicio harta cu licență.
– Calendarul evenimentelor culturale nu prea este ( clic aici )
– Traficul web afișat este o invenție nefericită, nu un trafic oferit de un site specializat
– Optimizarea pentru clasare în motoarele de căutare, nu pentru indexare, nu există.
– Validarea W3C trecută în caietul de sarcini nu este realizată ( clic aici )
– Validarea WAI trecută la fel în caietul de sarcini nu este realizată ( clic aici )
– Softul specializat pentru proiectarea grafică rămâne și el un mister.
Una peste alta, anticipăm că centrul de informare turistică în discuție este doar o glumă proastă iar partea de informare online este o stupizenie cibernetică la care nu va apela nimeni. Chiar lansăm administratorilor provocarea de a implementa trafic.ro pe site să vadă toată lumea rezultatele.
Sperăm ca noua conducere a primăriei să facă caietele de sarcini cu ceva mai mult bun simț față de ce a fost până acum. Sunt și la Piatra-Neamț constructori și prestatori de servicii care vor sa facă lucruri de calitate și să muncească cinstit, dar nu încap de cei care sunt ancorați politic și pentru care parcă se croiesc caietele de sarcini și proiectele.

Pentru că presa nemțeană a început să fie plină de ”specialiști” care își dau cu părerea despre lucruri de care nu au habar, începând cu acest articol vom face tot posibilul să ne diferențiem și să venim și cu exemple de cum se face, nu doar cu critici.
Deci, în cazul informării turistice, experiența noastră rezidă din coordonarea unui proiect de promovare locală care are înglobat un nr. de telefon de informații turistice. Numărul de telefon de informații turistice este redirecționat pe baza de voluntariat la angajații noștri de la publicațiile pe care le coordonăm în județ.
Ca exemplu de funcționalitate pe segmentul informarea reală a turiștilor putem să vă oferim o mostră de apeluri primite în vederea oferirii de informații turistice despre Cetatea Neamțului  într-una din zilele de Crăciun când apelurile au fost primite de un coleg al cărui telefon înregistrează automat convorbirile… și apelurile din clip sunt doar până în ora 14.00 după care nr. a fost redirecționat la alt coleg al cărui telefon nu poate înregistra convorbirile.

Telefonul de informații turistice în discuție este apelat în unele zile, în special de sărbători, și de câte 200 de persoane care cer informații despre toate obiectivele turistice din județ iar toată această activitate de informare turistică se desfășoară cu mare dificultate exclusiv din bani privați deoarece autoritățile locale și cele județene aruncă cu banii în tot felul de site-uri jenante și puncte de informare turistică nefuncționale în tip ce alții muncesc în regim voluntar.

Iosub Robert

PS: Recordul de apeluri primite în 24 de ore pe aceeași temă este de 102 telefoane primite în aceeași zi pentru informații legate de programul și starea pârtiei. În acea zi i s-a oferit telefonul să răspundă turiștilor chiar și directorului Perla Invest, Cătălin Goldan.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate