Festivalul de Teatru „PLEDEZ PENTRU TINE(RI)”, la finalul celei de-a 27-a ediții
Joi, 22 octombrie, a avut loc premierea Festivalului de Teatru Piatra Neamț, ediția a XXVII-a, PLEDEZ PENTRU TINE(RI). Festivitatea s-a deschis cu un impresionant foc de artificii și s-a încheiat cu un spectaculos concert marca Nicu Alifantis.
În cadrul festivității de premiere, directorul Liviu Timuș a citit scrisoarea adresată de Oana Pellea Teatrului Tineretului, ocazie cu care s-a dezvăluit că instituția de cultură nemțeană a primit premiul Amza Pellea din acest an.
Juriul format din criticul de teatru Maria Zărnescu – Președinte, scenografa Alina Herescu şi regizorul Szabó K. István a decis următoarele nominalizări şi premii:
PREMIUL PENTRU CEL MAI BUN SPECTACOL
Nominalizări:
1. EŞTI UN ANIMAL, VISKOVITZ! de Alessandro Boffa, regia Tudor Lucanu -Teatrul „Anton Pann“ Râmnicu Vâlcea
2. FACTORUL UMAN de Thierry Janssen, regia Alexandru Mâzgăreanu – Teatrul de Comedie București
3. THE HISTORY BOYS. POVEŞTI CU PARFUM DE LICEU de Alan Bennett, regia Vlad Cristache – Teatrul „Excelsior“ București
PREMIUL PENTRU CEL MAI BUN SPECTACOL s-a acordat producției: EŞTI UN ANIMAL, VISKOVITZ!
PREMIUL PENTRU CEL MAI BUN ACTOR
Nominalizări:
1. VLAD BÂRZANU pentru rolurile din spectacolul EŞTI UN ANIMAL, VISKOVITZ! de Alessandro Boffa, regia Tudor Lucanu, Teatrul „Anton Pann“ Râmnicu Vâlcea
2. GEORGE ALBERT COSTEA pentru rolul Posner din spectacolul THE HISTORY BOYS. POVEŞTI CU PARFUM DE LICEU de Alan Bennett,regia Vlad Cristache, Teatrul „Excelsior“ București
3. DAN RĂDULESCU pentru rolul Ludovic din spectacolul FACTORUL UMAN de Thierry Janssen, regia Alexandru Mâzgăreanu, Teatrul de Comedie București
PREMIUL PENTRU CEL MAI BUN ACTOR s-a acordat lui DAN RĂDULESCU.
PREMIUL PENTRU CEA MAI BUNĂ ACTRIŢĂ
Nominalizări:
1. ALINA DANCIU pentru rolul Alina din spectacolul AI MEI ERAU SUPER!, scenariu colectiv, regia Cristian Ban, Teatrul Clasic ,,Ioan Slavici“ Arad
2. NICOLETA LEFTER pentru rolul Nadia din spectacolul VIZĂ DE CLOWN de Saviana Stănescu, regia Alexandru Mihail, Teatrul Odeon București
3. CORINA MOISE pentru rolul Sora James din spectacolul ÎNDOIALA de John Patrick Shanley, regia Eugen Gyemant, Teatrul „Maria Filotti“ Brăila
PREMIUL PENTRU CEA MAI BUNĂ ACTRIŢĂ s-a acordat NICOLETEI LEFTER.
PREMIUL PENTRU REGIE
Nominalizări:
1. VLAD CRISTACHE pentru spectacolul THE HISTORY BOYS. POVEŞTI CU PARFUM DE LICEU de Alan Bennett, Teatrul „Excelsior“ București
2. TUDOR LUCANU pentru spectacolul EŞTI UN ANIMAL, VISKOVITZ! de Alessandro Boffa,Teatrul „Anton Pann“ Râmnicu Vâlcea
3. ALEXANDRU MÂZGĂREANU pentru spectacolul FACTORUL UMAN de Thierry Janssen, Teatrul de Comedie București
PREMIUL PENTRU REGIE s-a acordat lui TUDOR LUCANU.
PREMIUL PENTRU SCENOGRAFIE
Nominalizări:
1. CRISTINA MILEA pentru spectacolele: AI MEI ERAU SUPER!, scenariu colectiv, regia Cristian Ban, Teatrul Clasic ,,Ioan Slavici“ Arad și ÎNDOIALA de John Patrick Shanley, regia Eugen Gyemant, Teatrul „Maria Filotti“ Brăila
2. IRINA MOSCU pentru spectacolele EŞTI UN ANIMAL, VISKOVITZ! de Alessandro Boffa, regia Tudor Lucanu, Teatrul „Anton Pann“ Râmnicu Vâlcea și UCIDEREA RITUALICĂ A LUI GORGE MASTROMAS de Dennis Kelly, regia Bobi Pricop, Teatrul „Regina Maria“ Oradea
3. ANDREEA SĂNDULESCU pentru spectacolul HOTEL PM de Andrea Gavriliu, Teatrul German de Stat Timişoara
PREMIUL PENTRU SCENOGRAFIE s-a acordat ANDREEI SĂNDULESCU.
PREMIUL SPECIAL AL JURIULUI (oferit de Mihai Apopii, Președintele Camerei de Comerț și Industrie Neamț)
s-a acordat spectacolului HOTEL PM de Andrea Gavriliu la Teatrul German de Stat Timişoara.
PREMIUL „PRESĂ ȘI PRIETENIE“ s-a acordat în semn de recunoștință, pentru generoasa promovare a celei de-a XXVII-a ediții a Festivalului de Teatru Pledez pentru Tine(ri) Publicației online ZiarPiatraNeamț.ro.
Felicitari tuturor! Si multumim!
Felicitari tuturor celor implicati in organizarea Festivalului de Teatru!
Felicitari ziarpiatraneamt.ro pentru prezentarea evenimentului si pentru premiul pe care l-ati primit!
ADMIN: Mulțumim