A anunțat poliția că își va ucide copilul
În noaptea de 04/05.08.2015, orele 00.05, Poliţia municipiului Piatra Neamţ a fost sesizată de către un bărbat de 39 de ani despre faptul că acesta îşi va ucide fiul dacă organele de poliţie nu vor veni să-l ia deoarece s-a săturat de el.
Imediat la fața locului s-a deplasat o echipă operativă care a identificat reclamantul și a preluat minorul de 12 ani. În urma cercetărilor s-a stabilit că la o dată precedentă minorul ar fi fost împins de tatăl acestuia într-o baltă situată pe un teren viran, în care a căzut, lovindu-se în zona lombară. Minorul a fost prezentat la Spitalul Județean Neamţ pentru investigații medicale, după care a fost preluat de un complexul de servicii sociale, pentru a i se asigura condiţii decente de trai, având în vedere faptul că nu s-a putut lua legătura cu mama acestuia, care este plecată de la domiciliu.
Polițiștii îl cercetează acum pe bărbat pentru săvârșirea infracțiunilor de rele tratamente aplicate minorului şi ameninţare, fiind sesizată și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului.
Sursa IPJ Neamț