Veste bună pentru nemțenii cu credite la bănci: legea insolvenţei persoanelor fizice este pregătită spre a fi trimisă şi votată de Camera Deputaţilor

0

Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a acordat un vot pozitiv pentru raportul de adoptare a proiectului legislativ privind insolvenţa persoanelor fizice. Este o inițiativă pe care PSD a susținut-o și prin intermediul căreia ne dorim să fie instituit un sistem de protecție al cetățenilor în fața crizelor financiare.

Finalizarea dezbaterilor pe proiectul legislativ al insolvenţei persoanelor fizice face ca aceasta să fie pregătită să intre în plenul Camerei Deputaților, acolo unde urmează a fi votată. Acest proiect reprezintă o soluție viabilă pe termen lung pentru toți românii. Aici nu vorbim numai de cei care au credite în franci elvețieni sau dolari, care au fost expuși în ultimele luni fluctuației valutare. Principalii beneficiari sunt toți cetățenii, în sensul în care, conform proiectului de lege, de la momentul deschiderii procedurii insolvenței se suspendă orice procedură de executare silită și nicio altă procedură de executare silită nu mai poate fi începută.

Voi susține acest proiect legislativ în Camera Deputaților și voi vota pentru adoptarea sa, deoarece este o măsură care vine în sprijinul tuturor nemțenilor care au credite la bănci și care au avut de suferit în urma fluctuației cursului valutar din ultimele luni. Totodată, este important ca locuitorii județului Neamț să nu se simtă amenințați că vor pierde agoniseala de o viață din cauza creșterii ratelor bancare, exclusiv ca urmare a fluctuațiilor de schimb valutar, iar alături de ceilalți români, să se simtă protejați, așa cum se întâmplă în multe state din Uniunea Europeană”.

made in neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate