Noile tehnologii care oferă mai multă siguranță bicicliștilor
Noile tehnologii care vizează protejarea bicicliștilor includ: un sistem de iluminare care proiectează imaginea unei biciclete pe stradă, o cască care apare din jurul gâtului în stil airbag, o cască care comunică cu șoferii mașinilor Volvo pentru a se atenționa reciproc de prezența lor și claxoanele suficient de puternice pentru a obține atenția șoferilor, multe dintre acestea sunt expuse luna aceasta la Bike Expo New York.
“A fi conștient este un prim pas, următorul constă în a-ți mări șansele de a fi observat, de a fi văzut și auzit,” afirmă Samuel Slaton (director de comunicare pentru Bike New York, o asociațiea non-profit care apără bicicliștii), care obișnuia să fluiere cât de tare putea, înainte de a găsi un claxon suficient de puternic pentru a-i atenționa pe ceilalți șoferi sau pietoni de prezența sa.
Multe orașe, între timp, au integrat noile tehnologii în infrastructură pentru a crea un sistem mai sigur pentru bicicliști.
Una dintre cele mai noi metode constă în crearea unei zone de tampon între biciclete și mașini cu ajutorul unor posturi de dirijare a traficului, realizate dintr-un material flexibil, din polietilenă rezistentă la impact, care servesc ca un memento vizual atât pentru autoturisme cât și pentru bicicliști. Această metodă, deși este nouă, a dus la reducerea accidentelor și la creșterea siguranței bicicliștilor.
În New York, unde a fost realizată prima bandă protejată pentru biciclete pe 9th Avenue, Departamentul de transport a calculat o reducere cu 56% a accidentelor pe strada respectivă, unde bicicletele sunt separate de trafic prin parcări de mașini.
Studiile arată că atât șoferii cât și bicicliștii preferă să circule separat, 79-97% din șoferi au afirmat că se simt mai în siguranță când circulă pe drumuri cu bandă protejată pentru biciclete.