Joi, 24 Mai 2012

ISSN 2068-9268 
In perioada campaniei electorale pentru alegerile locale, www.ziarpiatraneamt.ro nu va publica articole negative in legatura cu niciun candidat din Neamt si nici nu va accepta comentarii negative la adresa lor. Am luat aceasta decizie pentru a evita transformarea www.ziarpiatraneamt.ro intr-o arma electorala.

Vizita IPS Teofan in parohiile Protopopiatului Piatra Neamt

Publicat la 21-01-2012

Din Ziarul Lumina, editia pentru Moldova, aflam ca “Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, va oficia duminică, 22 ianuarie, Sfânta Liturghie la Biserica ‘Adormirea Maicii Domnului’ – Vânători din Piatra Neamţ”.

Parohia Vanatori s-a infiintat in 1937, fiind pastorita de-a lungul timpului de preoti Cezar Andronic, Neculai Capsa, Diomid Pali, Constantin Munteanu, Ioan Bucur, Neculai Grimalschi, Ioan Gherasim si, incepand cu anul 2001, de preotul Stefan Diacu.(Sursa)


Biserica este construită din bârne de brad pe temelie de piatră, în stil specific moldovenesc, cu un plan trilobat, absidele laterale şi cea a altarului, fiind uşor pronunţate. Din inscripția de deasupra ușii, de pe latura sudică, s-ar putea deduce ca an al constructiei, anul 1776 (Această biserică a fost făcută prin silința și cheltuiala lui Ioil, egumen de Bisericani), dar locatarii susțineau că înaintea ei a existat o altă biserică, ce servea ca schit, dependent tot de Bisericani. Pridvorul de la sud şi pronaosul ce prelungeşte spre vest nava bisericii, sunt adaosuri ulterioare, ca şi turla oarbă cu acoperământul bulbat, ce conferă totuşi mai multă supleţe întregului ansamblu. Acoperişul de draniţă, în două ape, cu margini evazate, se rotunjeşte la absidele laterale şi cea a altarului, închizându-se în unghiuri drepte.

În după-amiaza aceleiaşi zile, Înalt Preasfinţia Sa va efectua vizite pastorale în trei parohii ale Protopopiatului Piatra Neamţ. La ora 15:00 Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei se va întâlni cu enoriaşii parohiei Doina – Girov, iar la ora 16:00 va ajunge în parohia Dochia. La ora 16:45 IPS Teofan se va afla în parohia Bahna – Dochia.

Emilian Zaharia

Tags:

Un comentariu la “Vizita IPS Teofan in parohiile Protopopiatului Piatra Neamt”

Primul comentariu afisat este cel mai recent.

  1. MIHAIL-SORIN GAIDAU spune:

    La parohia din Vânători au slujit şi preoţii CEZAR ANDRONIC(fost deţinut politic, victimă a terorii comunisto-securiste, tatăl năpăstuitei ANTONIA GOGOŞOIU, dispărută recent dintre cei vii în condiţii triste şi insuficient clarificate!)şi DIOMID PALI, unchiul meu, refugiat din Basarabia ocupată de trupele bolşevice. DUMNEZEU SĂ-I IERTE! “SIT TIBI TERRA LEVIS”!

Lasa un comentariu

Ca urmare a cererii cititorilor nostri, numele partidelor politice pot fi mentionate in comentarii.