Tânăr încarcerat pentru că nu a respectat obligaţiile stabilite în sentinţa dată inițial
În data de 21 iunie 2018, poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Ştefan cel Mare au depistat la Tupilaţi, un localnic de 22 de ani, pe numele căruia Judecătoria Piatra-Neamţ a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii.
În fapt, tânărul a fost condamnat la un an închisoare cu suspendare şi efectuarea de muncă neremunerată în folosul comunităţii, pentru comiterea în anul 2016, a infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără a deţine permis de conducere.
Întrucât acesta nu a respectat obligaţiile stabilitate în sentinţa penală, i-a fost revocată pedeapsa dată iniţial, fiind condamnat la un an închisoare cu executare.
Poliţiştii l-au condus şi încarcerat la Penitenciarul Bacău.
- Articol documentat cu sprijinul IPJ Neamț.