Joi, 24 Mai 2012

ISSN 2068-9268 
In perioada campaniei electorale pentru alegerile locale, www.ziarpiatraneamt.ro nu va publica articole negative in legatura cu niciun candidat din Neamt si nici nu va accepta comentarii negative la adresa lor. Am luat aceasta decizie pentru a evita transformarea www.ziarpiatraneamt.ro intr-o arma electorala.

Nesimţirea de Neamţ – Avariile

Publicat la 23-10-2010

Oraşul Piatra Neamţ este renumit pentru maşinile scumpe care se perindă pe străzile sale. Logica spune că o maşină nouă, de ultimă generaţie, cu toate dotările aferente ar trebui să nu dea rateuri în trafic şi să determine şoferii să tragă pe dreapta în orice loc, în staţiile de autobuz, în zonele foarte circulate, pe trecerile pentru pietoni, în vecinatatea intersecţiilor.

In Piatra Neamt, zonele preferate de „avariaţi” sunt în principal B-dul Decebal şi B-dul Traian, în special în zonele din preajma magazinelor, acesta fiind motivul adevărat pentru care li se „avariază” bunătate de maşini.

Majoritatea şoferilor consideră ca dacă staţionează neregulamentar, butonul de avarii îndepărtează orice urmă de vinovăţie. În acest caz, avariile înseamnă că, indiferent cât de încărcat este traficul, nu contează câţi şoferi te înjură, tu eşti nevinovat, doar ai pus avariile în funcţiune. Nu contează că staţionezi jumătate de oră şi că traficul se blochează din cauza ta. Avariile ţin de „vin imediat”, „stau puţin”, „scuze”, şi, evident, „sunt un nesimţit”.

În toată această poveste nu includem şoferii care se confruntă într-adevăr cu defecţiuni tehnice şi care sunt nevoiţi să oprească maşina pentru a remedia problema. Dar cazuri ca acesta sunt puţine.

În numele tuturor şoferilor care circulă pe străzile oraşului, facem un apel către cei mai mult sau mai puţin avariaţi să nu mai staţioneze oriunde „vrea muşchii lor”, să dea dovadă de mai mult respect pentru ceilalţi participanţi la trafic şi să  fie conştienţi că regulile de circulaţie sunt valabile pentru toată lumea, în aceeaşi măsură. Dacă nu vine poliţia să îi ia pe sus, aceasta nu înseamnă că trebuie să profităm de ochiul mai puţin vigilent al autorităţilor şi să facem haos din drumurile urbei. Puţin mai mult respect nu strică.

M.I.

MORALA : Este o lege care zice ca nu prea e legal sa folosesti avariile decat daca ai o avarie …. dar la noi merge si asa …

Tags:

Lasa un comentariu

Ca urmare a cererii cititorilor nostri, numele partidelor politice pot fi mentionate in comentarii.